miercuri, 31 iulie 2013

PLACINTA CU BRANZA (ca la mama acasa)




Aceasta placinta, este placinta mea preferata.  Reteta o stiu de la mama . Mama  facea foarte des placinta cand eram copii, nu numai cu branza, ci si cu dovleac, struguri, mere...Parca o vad pe mama asezand masuta mica in bucatarie si incepand a intinde foile de placinta... Eu stateam si o urmaream cum transforma ghemotocul acela mic de coca, intr-o foaie mare si subtire, care, pe masura ce se intindea nu mai incapea pe masuta. Intindea mai multe foi:  le aseza pe mesele din camerele din casa  pentru ca sa se usuce putin. Stia foarte bine cit timp sa le lase pentru a fi tocmai bune de umplut si puse in tava.  Imaginati -va o zi de iarna cu nameti, iar in cuptorul sobei din bucatarie, sfaraind placintele. Dar nu numai iarna facea mama placinta. Facea de cate ori aveam pofta si nu numai placinta ci si alte bunatati, pe care numai ea stia sa le faca asa de bine. Ce amintiri... Dar sa trecem la treaba:
Ingrediente pentru 2 foi :
- 200 ml apa calduta
- 3 linguri ulei
- 1 lingurita otet
- un praf de sare
- faina cat cuprinde
Ingrediente pentru umplutura:
- 1 kg. branza de vaci putin sarata
- 6-7 oua
- 300gr. zahar
- 200 ml iaurt
- 200 ml lapte dulce
- esenta vanilie
- stafide
- zeama de la 1/2 lamie
- zahar pudra vanilinat

Pentru foi, se framanta o coca din ingredientele mentionate se imparte in doua parti si se lasa pe planseta sa se odihneasca cca. 20 minute, dupa care incepem sa intindem prima foaie.





Se intinde o foaie cat mai subtire posibil.


 Cam asa arata o foaie intinsa, are diametrul de cca. 70 cm. 


 Se lasa putin sa se usuce foaia, pentru ca atunci cand se pune umplutura sa nu se inmoaie .
 Se pregateste umplutura. Branza se da prin razatoarea mare, se adauga ouale batute cu furculita, zaharul, iaurtul, putin lapte dulce, esenta, zeama de lamaie, se amesteca bine pana se omogenizeaza.
Se incepe a se umple foaia.Se unge foaia cu ulei, se asaza umplutura, se presara stafide si se ruleaza placinta.


 Se taie si se aseaza in tava unsa cu ulei . Eu am pus si hartie de copt unsa cu ulei dar am facut si fara hartie de copt alta data. Se prinde putin dar nu este nici o problema. Se unge placinta cu ulei, cateva linguri de lapte  dulce si se da la cuptorul incins pentru cca. 1 ora.


Dupa ce s-a copt se scoate din cuptor, se pudreaza cu zahar pudra vanilinat si se taie in bucati mai mici.



 
Este super buna. Mai ales calda. Dar nici rece nu e de colo...
Pofta buna!
 



marți, 23 iulie 2013

DROB DE MIEL


A trecut foarte mult timp de cand nu am mai postat ceva, asa ca sa trecem la treaba. Desi Pastele a trecut de cand hau, voi posta reteta mea de DROB de MIEL pe care l-am facut de Paste. Reteta este din cartea mea de bucate foarte veche, autoarea este DIDI BALMEZ, careia trebuie sa ii fiu recunoscatoare pentru faptul ca din aceasta carte am invatat foarte multe in materie de gatitul mancarii  si am realizat foarte multe retete.




Ingrediente:
- un prapur de miel
- inima, ficatul si plamanii (bojocii) de miel
- 5-6 cepe verzi, 1 morcov, 1 radacina patrunjel, 1/2 telina, 1 legatura de patrunjel verde
- 3-4 oua
- 1 lingura (25 gr.) unt 
- sare, piper

Preparare
Se spala bine prapurul in apa cu otet.
Se spala si se pun la fiert maruntaiele de miel cu putina sare si legumele curatate si spalate.
Cand carnea este fiarta se scoate si se lasa sa se raceasca. Legumele de arunca. Apoi carnea se da prin masina de tocat.
In carnea tocata se adauga sare, piper, patrunjel verde tocat, 3 legaturi de ceapa verde taita, 3-4 galbenusuri si se amesteca bine totul adaugand si albusurile batute spuma.

Se pune prapurul de miel intr-o forma de chek unsa cu ulei sau unt si se pune compozitia de carne in forma.
Se acopera  cu marginile prapurului.
Se unge cu ulei sau unt pe deasupra si se da la cuptor.
Drobul este gata dupa 20-30 de minute.
Se serveste cu salata.
Cine nu are prapur de miel poate folosi o foaie de aluat subtire care de unge cu unt.
Foaia de aluat se prepara din faina, ou si lapte sau apa.
Ati putea spune ca nu arata prea frumos pentru ca nu are ou intreg in interior.
Nu am vrut sa mai pun oua intregi in interior pentru simplul motiv ca fiind Pastele se consuma prea multe oua si nu este sanatos.