marți, 26 februarie 2013

TIRAMISU





Am hotarat sa postez aceasta reteta pentru faptul ca este unul din preparatele pe care le fac de ceva timp si care place foarte mult familiei mele.
Sunt foarte multe retete de tiramisu dar mie imi place aceasta reteta .

Asadar,














Ingrediente: pentru 6/8 portii
- 36 buc. piscoturi Savoiardi
- 450 gr Crema de branza Mascarporne - eu pun 500 gr. 2 cutii de 250 gr.
- 5 galbenusuri
- 1 albus
- 150 gr. zahar tos
- 12 cescute de cafea cu zahar
- 1 paharel la alegere de lichior - reteta originala este cu MARSALA- eu am pus Ballantines dar merge foarte bine si fara lichior mai ales daca il consuma si copii.
- Cacao

Preparare
Se prepara cafeaua,  se indulceste si se pune la racit. Eu folosesc cafea decofeinizata ca sa poata manca si copii.


Se separa galbenusurile de albusuri. Se pune deoparte un albus.



Galbenusurile se amesteca foarte bine cu zaharul pana se obtine o crema omogena si isi maresc volumul.
Se adauga crema de Mascarpone amestecand cu grija sa nu ramana cocoloase.
Se obtine o crema foaaarte buna, pe care iti vine sa o mananci asa cum este nu sa o mai pui la prajitura!
Se bate albusul foarte,foarte tare cu mixerul,telul, cu ce aveti prin casa, se adauga cremei de oua si Mascarpone,  mestecand usor pana se omogenizeaza.
Urmeaza asamplarea:
Se pune cafeaua intr-o farfurie, se adauga lichiorul daca il puneti, daca nu incepeti a inmuia usor si pe o parte si pe cealalta, piscoturile, pe care incepeti sa le asezati pe platou. Eu am folosit caseruolele de la frigider pentru sunt mai practice si stau bine inchise.
 

Se pune un rand de piscoturi inmuiate in cafea, un rand de crema si tot asa ultimul rand sa fie de crema.
Deasupra se pudreaza cu cacao. Mie imi place sa fie un strat mai gros de cacao, cand se inmoaie a doua zi, ai impresia ca este un strat de ciocolata neagra.


Acestea fiind zise si facute se pune tiramisu in frigider pentru cel putin 2 ore, dar eu va spun ca am taiat-o dupa 4 ore si mi s-a parut putin.
Cel mai bun tiramisu este cel facut seara si consumat a doua zi.

Pofta buna!

 
Aici o bucata mai mare stiu eu pentru cine.
 
 
Si a doua bucata...
 
 
Aici o bucata mai mica...
 


marți, 22 ianuarie 2013

PANDISPAN

Pentru prima mea postare voi prezenta o reteta de pandispan usor de facut, dar foarte delicios.
Va rog sa-mi scuzati stangacia, dar va promit pe viitor retete si idei deosebite.

















Asadar:

Ingrediente:
-         8-9 oua
-         2 cani de zahar
-         2,5 cani de faina
-         1 pachet praf de copt (2 pachete daca ouale sunt mari)
-         1 lingura de cacao
-         zeama de la ½ lamaie
-         esenta de vanilie
-         optional: stafide, fructe deshidratate/confiate – pentru ca deliciul sa fie maxim

Mod de preparare:
Se separa galbenusurile de albusuri; se amesteca galbenusurile cu putina sare.
Se pune zaharul pe foc cu 8 linguri de apa si se fierbe pana da in clocot.
Se bat albusurile cu telul pana se intaresc apoi se adauga zaharul in clocot batand in continuu.
Zaharul dat in clocot se pune incet putin cate putin peste albusul batut spuma tare tinandu-se pe foc mic, amestecand in continuu pana se termina zaharul.
Se adauga galbenusurile mestecand usor de jos in sus, adaugand apoi 2,5 cani de faina, esenta de vanilie, zeama de lamaie, praful de copt.
Se ung doua forme cu ulei si se pune hartie de copt.
Se toarna compozitia oprind cca. 2-3 linguri care se amesteca cu cacao si se toarna in forme.
Optional se pun stafide si/sau fructe confiate.
Se introduce la cuptorul neincalzit in prealabil, la o temperatura de aprox. 200 grade C (in functie de cuptorul fiecareia, in nici un caz la temperatura maxima) si se lasa cca. 40-45 minute, facandu-se testul cu scobitoarea (daca scobitoare iese uscata inseamna ca pandispanul s-a copt).
Se scoate din cuptor si se lasa sa se raceasca pe un gratar de lemn de preferinta.
Se pudreaza cu zahar vanilat.
Si iata si cateva poze:



 







Pofta buna!