A trecut foarte mult timp de cand nu am mai postat ceva, asa ca sa trecem la treaba. Desi Pastele a trecut de cand hau, voi posta reteta mea de DROB de MIEL pe care l-am facut de Paste. Reteta este din cartea mea de bucate foarte veche, autoarea este DIDI BALMEZ, careia trebuie sa ii fiu recunoscatoare pentru faptul ca din aceasta carte am invatat foarte multe in materie de gatitul mancarii si am realizat foarte multe retete.
Ingrediente:
- un prapur de miel
- inima, ficatul si plamanii (bojocii) de miel
- 5-6 cepe verzi, 1 morcov, 1 radacina patrunjel, 1/2 telina, 1 legatura de patrunjel verde
- 3-4 oua
- 1 lingura (25 gr.) unt
- sare, piper
Preparare
Se spala bine prapurul in apa cu otet.
Se spala si se pun la fiert maruntaiele de miel cu putina sare si legumele curatate si spalate.
Cand carnea este fiarta se scoate si se lasa sa se raceasca. Legumele de arunca. Apoi carnea se da prin masina de tocat.
In carnea tocata se adauga sare, piper, patrunjel verde tocat, 3 legaturi de ceapa verde taita, 3-4 galbenusuri si se amesteca bine totul adaugand si albusurile batute spuma.
Se pune prapurul de miel intr-o forma de chek unsa cu ulei sau unt si se pune compozitia de carne in forma.
Se acopera cu marginile prapurului.
Se unge cu ulei sau unt pe deasupra si se da la cuptor.
Drobul este gata dupa 20-30 de minute.
Se serveste cu salata.
Cine nu are prapur de miel poate folosi o foaie de aluat subtire care de unge cu unt.
Foaia de aluat se prepara din faina, ou si lapte sau apa.
Ati putea spune ca nu arata prea frumos pentru ca nu are ou intreg in interior.
Nu am vrut sa mai pun oua intregi in interior pentru simplul motiv ca fiind Pastele se consuma prea multe oua si nu este sanatos.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu